NOUL JAGUAR I-PACE BLACK

by politics

Jaguar I-PACE a obținut recunoașterea mondială și a câștigat

mai multe premii pentru designul său extraordinar. Atractivitatea SUV-ului complet electric

de mare performanță este sporită și mai mult prin crearea versiunii I-PACE Black.

Această nouă versiune exclusivă a modelului I-PACE beneficiază de o specificație extinsă,

care cuprinde ca standard o serie de dotări opționale pe nivelele de echipare S, SE sau HSE

pe care este bazată versiunea I-PACE Black,* inclusiv pachetul Black, plafonul panoramic și

geamurile „privacy”.

Aspectul curat, contemporan este accentuat de finisajele negru-lucios ale roților de 20 de

inchi cu cinci spițe. I-PACE Black este disponibil în întreaga gamă de culori, inclusiv

vopselele metalizate premium negru Aruba și Farallon Pearl.

Julian Thomson, Director de Design Jaguar, a spus: „Silueta impresionantă, habitaclul

extins, consolele scurte și spatele robust îi conferă un dramatism care îl diferențiază de alte

SUV-uri. Crearea versiunii exclusive I-PACE Black ne-a oferit ocazia de a îmbunătăți subtil

designul, dându-i un aspect și mai dinamic, distinctiv și dezirabil.”

I-PACE Black încorporează o gamă largă de tehnologii concepute pentru a face fiecare călătorie mai simplă și mai plăcută. Sistemul multimedia și de navigație Pivi Pro este pregătit de utilizare înainte de a vă așeza pe scaunul șoferului, folosirea sa fiind la fel de intuitivă ca a telefonului mobil. Modulul de navigație EV poate oferi informații despre stațiile de încărcare aflate în proximitate și dacă sunt funcționale, tipul de priză cu care sunt dotate, prețul și durata încărcării. La drum lung, Pivi Pro poate indica nivelul previzionat de încărcare a bateriei în fiecare punct-reper de pe traseu.

I-PACE permite conectarea simultană a două telefoane,

iar dispozitivul opțional de încărcare wireless poziționat sub consola centrală este prevăzut

cu un amplificator de semnal care îmbunătățește recepția.

Punând accent pe calitatea aerului, confortul și starea de bine a pasagerilor sunt prioritare.

Sistemul de ionizare a aerului din habitaclu este acum prevăzut cu filtru PM 2,5 pentru a

capta cele mai fine particule și alergenii în suspensie. I-PACE poate fi programat să filtreze

aerul din habitaclu înainte de a porni la drum.

Oglinda retrovizoare ClearSight oferă soferului o imagine neobstrucționată a drumului din

spate, chiar dacă sunt pasageri sau portbagajul plin. Sistemul folosește o cameră cu unghi

larg orientată spre spatele vehiculului și este conectată la oglindă – un comutator permite

șoferului să aleagă vederea standard sau imaginea transmisă de cameră.

Pentru drumuri lungi pe autostradă, sistemul de control automat al vitezei de croazieră cu

asistență pentru direcție sporește confortul conducătorului auto, asistând discret direcția,

accelerația și frânarea, cu scopul de a menține vehiculul pe centrul benzii de rulare și la o

distanță presetată față de vehiculul din față.

Cu două motoare electrice proiectate de Jaguar pe fiecare punte, care oferă un randament

excepțional dezvoltând împreună o putere de 400 CP și un cuplu de 696 Nm, cu caroseria

din aluminiu și cu un centru de greutate jos, I-PACE oferă un echilibru inegalabil al

performanțelor tracțiunii integrale, rafinamentului, luxului și agilității, împreună cu o

autonomie reală și o utilizabilitate de zi cu zi extraordinară.

Încărcătorul de bord de 11 kW al modelului I-PACE face încărcarea la domiciliu mai rapidă și

mai avantajoasă pentru clienții care dispun de branșament trifazat. La alimentarea de la un

wall-box de 11 kW, se poate obține o autonomie de 53 km pe oră.Încărcarea completă

durează doar 8,6 ore – ideal pentru încărcare pe parcursul nopții. Clienții cu branșament

monofazat care folosesc wall-box de 7 kW pot obține o autonomie de până la 35 km pe oră,

încărcarea completă necesitând 12,75 ore.

Funcția Preferred Charging Period permite clienților să programeze momentul începerii și

terminării încărcării, ajutându-i astfel să profite de tarifele reduse la electricitate disponibile în

anumite intervale orare pe anumite piețe. În curând, prin intermediul unei actualizări SOTA,

această funcție va asigura o flexibilitate și mai mare, permițând clienților să stabilească

nivelul dorit de încărcare – de exemplu, 80%.

La încărcarea pe drum, încărcătoarele de 100 kW DC pot adăuga până la 127 km de

autonomie în doar 15 minute; încărcătoarele de 50 kW adaugă până la 63 km în același interval de timp.

You may also like

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy